Crescut de calculator, educat de internet

Sura: https://pixabay.com/en/boy-computer-home-office-male-man-1297397/

“Am fost crescut de calculator și educat de internet” acestea au fost cuvintele unui client în prima ședințã de terapie, când vorbeam despre pãrinții sãi. Aceste cuvinte au rãmas cu mine de atunci pentru cã au sintetizat perfect drama unei generații.

Pe internet, pe YouTube existã filmulețe despre orice, cum sã te bãrbierești sau cum sã îți aranjezi pãrul etc. Orice! Nu mai e nevoie de un pãrinte care sã îți ofere educația. Vezi un filmuleț și afli cum se face.

Pe internet ai grupuri care te susțin atunci când ai nevoie, nu trebuie sã îi cunoști, le povestești viața și ei te vor sfãtui în locul pãrinților.

Pe internet gãsești o aplicație pentru orice, nu e nevoie sã te mai ducã pãrintele la medic, ai gãsit deja diagnosticul pentru suferința ta. Gãsești de toate: ai și depresie și paranoia și borderline și schizofrenie și tot.

Calculatorul și internetul sunt mama și tata, iar banii sunt dragostea primitã. Astfel mãsura iubirii unui pãrinte pentru copil o reprezintã banii, cu cât suma de bani este mai mare cu atât este mai iubit.

Când vãd singurãtatea acestor adolescenți și tineri adulți crescuți și educați de calculator și internet, fac tot ce îmi stã în puteri sã ajut pãrinții sã conștientizeze cã acestea nu sunt o soluție.

Într-o salã de așteptare sau la restaurant, în orice loc unde un copil s-ar putea plictisi, i se baga sub nas RAPID un telefon cu internet. Sã nu se plictiseascã sãracu’ sau “sã nu mã deranjeze” sau “sã putem vorbi și noi liniștiți” sau… sau…

Nici nu mai conteazã motivul, pentru cã efectele acestui consum de internet își vor produce efectele indiferent de motivele pãrintelui.

Efecte?! N-am sã citez din studii, am sã vã vorbesc despre tinerii pe care îi vãd eu în terapie, crescuți și educați de calculator și internet :

– depresie

– inadecvare emoționalã (am s-o numesc așa deoarece majoritatea nu știu ce sã facã cu emoțiile lor, cum sã le gestioneze etc.)

– timiditate excesivã

– nu știu sã gestioneze relațiile sociale

– nu au rezistențã la frustrare

– așteptãri și standarde nerealiste

– nu fac fațã eșecului

– imagine distorsionatã a realitãții sociale

– mulți nu au prieteni și nu știu sã gestioneze prieteniile

– prieteni virtuali

– trãiesc în lume virtualã

– probleme legate de identitatea sexualã

– probleme legate de percepția corporalã și standard nerealist al felului în care trebuie sã arate

– probleme de atașament – nu știu sã lege și sã menținã relații

– izolare – își petrec tot timpul în casã la calculator

– fobie socialã
– cyber bullying

Am vorbit cu o prietenã care lucreazã exclusiv cu copii și am întrebat-o ce a observat ea la copii care vin la ea, la cei care sunt lãsați sã petreacã foarte mult timp în fața televizorului (calculator, tabletã, telefon)

Carmen Cãlin, Psiholog Clinician Copii :

– sunt mai agitați

– hiperactivitate

– capacitatea de concentrare a atenției redusã, ușor distrași de stimuli

– cei mici pânã în 6 ani au probleme cu atenția, se focuseazã greu, orice sunet îi distrage,

– pânã în 3 ani au întârzieri majore în limbaj (întârzieri foarte mari în limbaj, uneori ajunge sã se confunde cu autismul)

– întârziere în autonomie personalã – copilului i se dã totul fãrã sã facã efort (de exemplu: i se aduce mâncarea când se uita la TV)

– nu au inițiative

– nu știu sã se joace

– nu știu sã interacționeze cu alți copii

– nu știu ce sã facã cu jucãriile

– întârziere în limbajul expresiv

Când vorbesc cu pãrinții despre consumul de TV, calculator, internet, tabletã și telefon susțin cu tãrie ca acestea toate cumulate trebuie sã fie la copiii de peste 3 ani de maxim 2 ore pe zi. Deoarece, încã nu cunoaștem efectele pe termen lung ale unui consum mai mare, abia acum începem sã le vedem și sã le simțim.

Telefonul, de exemplu, este un instrument, îl folosim sã comunicam cu persoane aflate la mare distanțã, apoi sã folosim instrumentele atașate, gen e-mail, browser etc. și abia la final are rol de instrument de distracție: Facebook, YouTube etc.

Copii au nevoie în primul rând de iubire, de relația cu pãrintele, de educația provenitã din experiența voastrã.

Calculatorul și internetul NU sunt mama și tata, iar banii NU înlocuiesc dragostea!


Toleranța la frustrare și dezvoltarea emoțională a copilului

Draga mea prietenă mămică,

Sursa foto: http://www.jvrusso.com/?p=574

Cu toate ne dorim copii fericiți, sănătoși, puternici etc. Avem speranțe, vise și așteptări de la ei, ne ocupăm de sănătatea lor fizică, și așa ar trebui să facem și cu sănătatea lor emoțională. Știu că faci toate aceste eforturi pentru copilul tău, dar poate aceste câteva idei te vor ghida.

 

Expunerea la frustrare duce la o dezvoltare emoțională mai bună, mai sănătoasă a copilului.

Este normal să ne dorim să ne protejăm copiii de emoții neplăcute. Dar, prin limitarea expunerii la frustrarea adecvată vârstei, descurajăm dezvoltarea perseverenței, a încrederii în sine și a capacității de a face față evenimentelor inconfortabile.

 

Copiii cu toleranță mai mare la frustrare sunt mai fericiți și au mai mult succes. Ei înțeleg că lucrurile nu sunt întotdeauna ușoare și plăcute și reușesc să găsească mecanisme de a gestiona sănătos frustrarea și de a-i face față.

 

Cum construim toleranța la frustrare:


Empatia
în tot acest proces este esențială. Așa cum te vei raporta tu la frustrarea copilului așa se va raporta și el mai târziu la propria frustrare. Învață-l să fie empatic și bun cu el însuși.

 

Stai. Așteaptă. Observă. Nu sări să îl salvezi sau să îl ajuți imediat. Ai răbdare și încredere în copilul tău.

De exemplu: Încearcă să facă o activitate dar nu are răbdare, va cere să îi oferiți soluția, dar acest lucru îi face un mare deserviciu pe termen lung.

 

Încurajează exprimarea emoțiilor. Râsul și plânsul sunt normale. Într-adevăr este neplăcut să vedem copilul plângând, dar acest lucru ține mai mult de noi decât de el. Copilul are nevoie să fie însoțit, respectat și ascultat. Când încercăm cu orice preț să-l oprim din plâns este vorba despre capacitatea noastră de a face față la astfel de sentimente, nu de a copilului.

 

Ce putem face în exemplul de mai sus: „Observ că îți este greu… Vrei să faci acest joc mai repede? Plângi că este greu… Cred că vei reuși , mai încearcă… Sunt aici cu tine! Dacă vrei poți lua o pauză și să încerci mai târziu…”

Copiii trebuie să știe că emoțiile sănătoase sunt normale și acceptabile. Sentimentele nu sunt înfricoșătoare.

 

Lasă-l să experimenteze consecințele alegerilor sale.

De exemplu: aveți în familie , să zicem, o regulă: mâncați doar la masă. Dar copilul tău de 3 – 4 ani, dorește să mănânce oriunde în casă numai la masă nu. Ce poți face? În primul rând îl informezi: „La noi în casă se mănâncă doar la masă, dacă dorești să mănânci te rog să te așezi la masă.” Copilul începe să plângă, să țipe pentru că își dorește să mănânce fix pe canapeaua cea nouă. Practic are de ales între a mânca la masa sau a nu mânca deloc sau mai târziu.  Ce putem face? “Îți dorești să mănânci acolo, deși noi mâncăm la masă. Ești furios/supărat că nu îți permit să mergi acolo să mănânci. Te aștept/stau cu tine până ce te vei calma și putem merge să mâncăm” Și așa vei face, îl vei aștepta cu calm, poate îl mângâi dacă îți permite, până se va liniști și veți merge să mâncați.

Stabilește limite și ține-te de ele. Copiii au nevoie de NU . Limitele dau siguranță, creează repere. Nu, nu are nevoie de o jucărie când mergeți să cumpărați pâine. Nu, la încă un episod de desene animate. Nu, la încă o porție de ciocolată.
Copiii au nevoie de limite și au nevoie de noi, de părinți, să avem un control ferm asupra acestor limite. Este datoria lor să încerce să depășească aceste limite și este datoria noastră să le menținem, pentru siguranța lor fizică și emoțională.

 

Fii model. Tu cum reacționezi când ești frustrat? Pe mine are ocazia să mă vadă ori de câte ori sunt frustrată, uneori verbalizez : “off ce mă deranjează chestia asta că nu merge! Am să mai încerc” , sau “ Încerc mai târziu, acum nu mai am răbdare!”
Copii noștri sunt mereu pe fază, absorb toate informațiile din mediul lor. Ochișorii lor văd tot, urechilor captează tot. Știi despre ce vorbesc. Așa că arată-i cum gestionezi tu frustrarea.

 

Învață-l să se calmeze. Dacă ești supărată, furioasă, arată-i ce faci tu. Inspiră și numără până la 10. Sau respire adânc și expiră, de câteva ori. Sau ce alt exercițiu de calmare ai tu și funcționează pentru tine.

 

Lasă-l să aștepte. Nu trebuie să îi faci pe plac în secunda asta, fix în momentul în care cere ceva, lasă-l să aștepte.

“ – Vreau suc!”

“- Termin de spălat această farfurie și îți voi pune suc” Așa va învăța răbdarea și respectul pentru celălalt, dar și pentru sine.

 

Ajută-l să învețe sentimentele și să și le recunoască. Cel mai ușor facem acest lucru prin oglindire, îi verbalizezi ce simte. Faptul că poate vorbi despre ce simte îl ajută să recapete controlul asupra emoțiilor sale.

 

Ai încredere în capacitatea lui de a-și gestiona emoțiile și că poate face față. Acest lucru nu se confundă cu lăsatul să plângă singur să se “descarce” sau cu pusul etichetei că are “o criză”, ci îi facem cunoscută disponibilitatea noastră și faptul că suntem acolo, așteptam si că e normal să avem aceste sentimente când lucrurile nu se întâmplă fix așa cum vrem noi și când vrem noi.

 

Pe scurt:

Oglindește: Văd că ești frustrat/supărat/enervat. Jucăria nu funcționează bine.

Așteaptă: Lasă-l să spună ce are de spus sau să plângă cât are de plâns.

Soluții: dă-i timp înainte de a-i sări în ajutor. Ai nevoie de… pauză? … Să mai încerci o dată? … De ajutor? Ajutorul este ultima soluție oferită.

 

De ce nu (mai) pun poze pe facebook cu copilul meu? 

Pentru că Nu este dreptul meu 

copiiPrieteni, cunoştinţe m-au întrebat de ce nu pun poze pe facebook cu copilul meu. Şi-ar dori să îl vadă, să ştie ce mai face… I-am invitat să vină să îl vadă. 
Suntem responsabili pentru copii noştri şi luăm toate hotărârile pentru ei până când vor avea capacitatea să o facă singuri. Dar suntem responsabili şi pentru imaginea copilului nostru. 

Când punem o poză pe facebook a copilului câte hotărâri luăm?
Imaginea lui… Și-ar dori el acea poză pe internet? Peste 20 ani când prietenii lui vor găsi poza lui în pampers pe internet, îi va fi lui comod acest lucru? Nu cumva este o decizie pe care ar trebui să o ia el? 
Siguranţa lui–  fiecare poză publică a copiilor pot atrage o categorie de prădători, de care tuturor ne este groază. 
Faptul că este în obiceiul grădinițelor să publice pe facebook poze cu copii şi să tăguiască părinţii este o informaţie foarte preţioasă: afli programul copilului, gradinița la care merge, în grija cui se află zilnic etc. 
Identitatea – furtul de identitate, deoarece datele de identitate ale copilului (de exemplu data naşterii copilului poate fi folosită ca parolă) poate duce la furtul de identitate, spargerea conturilor online, etc. La noi în ţară nu cunosc cazuri, dar poate ar fi bine  învăţăm din experienţa altora… 

Părinţii îşi fac foarte multe griji despre cum să protejeze copii când aceştia sunt pe internet, de valul de informaţii nocive pentru ei, dar mulţi nu îşi pun problema cum îi poate afecta pe copii folosirea social media de care părinţi. 
Ca orice persoană un copil are drepul la propria imagine, iar aceasta o va face când va fi sufient de mare încât să aleagă care este imagine pe care vrea să o împartă cu ceilalţi și să controleze cum este spusă povestea lui. 
Expunerea copilului în mediul online vine cu multă responsabiliate. Dacă totuşi va hotărâţi să împărtăşiţi informaţii despre copilul dvs. încercaţi să rescpectați câteva reguli pentru siguranța sa: 
– nu postaţi poze cu copilul dezbrăcat sau aproape dezbrăcat, indiferent de vârstă acestuia 
– nu postaţi informaţii despre locaţia copilului, program etc. 
– aveți grijă la setări, care sunt politicile site-ului (privacy policies) 
– ţineţi minte că imaginile pot fi share-uite şi nu veţi mai avea control asupra lor. Odată puse pe facebook sunt publice. 
– dacă vreţi să povestiţi despre problemele copilului dvs. încercaţi să NU faceţi public numele lui sau alte date ce îl pot identifica 

Cu toţii suntem mândri de copii noştri şi cu siguranță am vrea să ţipăm cât ne ţin plămânii cât de minunaţi sunt, putem face asta şi faţă în faţă cu prietenii şi rudele, să folosim e-mail sau alte programe gen Skype, WhatsUp, etc. 

Pentru a ne învaţa copii respectul trebuie să începem prin a le arata respect. Să le respectăm dreptul la propria imagine, identitatea digitală, dreptul de a alege.