Blocajul- cum îl depăşim?

Eu şi Blocajul.

Îmi doresc să scriu pentru că îmi face plăcere, întotdeauna mi-a făcut plăcere. A fost un instrument terapeutic pentru mine înainte de a şti că există “psihoterapia”. Mă ajută atunci când îmi era greu. Scriam ce simţeam, scriam ce îmi doream să spun şi nu puteam, uneori scriam în loc să vorbesc, alteori scriam doar ca să scriu.

Şi acum scriu. Scriu pentru mine, scriu pentru blog şi îmi place să împărtăşesc cu voi gânduri, sentimente, păreri…

De când am început să dau o mai mare importanţă blogului şi să-mi impun să scriu, să particip la evenimente dedicate acestei activităţi, nu am mai scris pentru blog-ul online.

Mă tot gândeam despre ce să scriu şi am simţit cum întreaga mea fiinţă se opune şi spune „NU! Nu vreau să scriu un articol pe săptămână pentru că aşa TREBUIE şi aşa face toată lumea. Nu vreau target la scris.”

Încet, încet, au început să se desfăşoare pe ecranul minţii mele toate acele momente din viaţa mea când TREBUIA să fac performanţă în loc să mă bucur de ce făceam.

Am retrăit toate acele sentimente apoi am început să scriu şi să redefinesc şi să retrăiesc atât plăcerea de a scrie cât şi să accept plăcerea şi bucuria care vine din performanţă, ceea ce până acum nu mi-am permis să fac.

Blocajul acesta mi-a permis accesul la o parte din mine, mi-a oferit oportunitatea de a mă autoanaliza şi de a creşte, de a dezvolta, de a accesa o resursă ce o aveam blocată.

Aceasta a fost soluţia mea pentru a depăşi blocajul. Aceasta a funcţionat pentru mine. Dar pot fi şi alte soluţii pentru a fi din nou creativi şi inspiraţi.

Indiferent care este natura blocajului: mental, emoţional, problemele personale, lipsa timpului sau alte lipsuri, suprasolicitarea, probleme de comunicare sau relaţionare, există soluţii pentru a depăşi acest moment.

Începe prin a fi bun cu tine şi dă-ţi timp pentru a găsi o soluţie care funcţionează pentru tine. În cazul meu, am început să scriu liber tot ce îmi trecea prin cap, până când a devenit totul clar.

  • Sau poţi încerca o plimbare sau o activitate care să îţi pună sângele în mişcare.
  • Elimină tot ce te distrage şi concentrează-te pe ce ai de făcut.
  • Încearcă o activitate amuzantă, plăcută. Joacă-te sau citeşte o carte, ascultă muzică.
  • Alege un alt loc, un alt mediu.
  • Răsfaţă-te cu un ceai sau o cafea singur sau cu o persoană dragă.
  • Unele persoane sunt mai creative când au o rutină clară.
  • Sfătuieşte-te cu cineva.
  • Lucrează în continuare fără să aştepţi inspiraţie, ideile pot veni din mers.
  • Meditaţia sau Mindfulnessul pot ajuta. Fii prezent în moment.

Alte idei?

 

Crescut de calculator, educat de internet

Sura: https://pixabay.com/en/boy-computer-home-office-male-man-1297397/

“Am fost crescut de calculator și educat de internet” acestea au fost cuvintele unui client în prima ședințã de terapie, când vorbeam despre pãrinții sãi. Aceste cuvinte au rãmas cu mine de atunci pentru cã au sintetizat perfect drama unei generații.

Pe internet, pe YouTube existã filmulețe despre orice, cum sã te bãrbierești sau cum sã îți aranjezi pãrul etc. Orice! Nu mai e nevoie de un pãrinte care sã îți ofere educația. Vezi un filmuleț și afli cum se face.

Pe internet ai grupuri care te susțin atunci când ai nevoie, nu trebuie sã îi cunoști, le povestești viața și ei te vor sfãtui în locul pãrinților.

Pe internet gãsești o aplicație pentru orice, nu e nevoie sã te mai ducã pãrintele la medic, ai gãsit deja diagnosticul pentru suferința ta. Gãsești de toate: ai și depresie și paranoia și borderline și schizofrenie și tot.

Calculatorul și internetul sunt mama și tata, iar banii sunt dragostea primitã. Astfel mãsura iubirii unui pãrinte pentru copil o reprezintã banii, cu cât suma de bani este mai mare cu atât este mai iubit.

Când vãd singurãtatea acestor adolescenți și tineri adulți crescuți și educați de calculator și internet, fac tot ce îmi stã în puteri sã ajut pãrinții sã conștientizeze cã acestea nu sunt o soluție.

Într-o salã de așteptare sau la restaurant, în orice loc unde un copil s-ar putea plictisi, i se baga sub nas RAPID un telefon cu internet. Sã nu se plictiseascã sãracu’ sau “sã nu mã deranjeze” sau “sã putem vorbi și noi liniștiți” sau… sau…

Nici nu mai conteazã motivul, pentru cã efectele acestui consum de internet își vor produce efectele indiferent de motivele pãrintelui.

Efecte?! N-am sã citez din studii, am sã vã vorbesc despre tinerii pe care îi vãd eu în terapie, crescuți și educați de calculator și internet :

– depresie

– inadecvare emoționalã (am s-o numesc așa deoarece majoritatea nu știu ce sã facã cu emoțiile lor, cum sã le gestioneze etc.)

– timiditate excesivã

– nu știu sã gestioneze relațiile sociale

– nu au rezistențã la frustrare

– așteptãri și standarde nerealiste

– nu fac fațã eșecului

– imagine distorsionatã a realitãții sociale

– mulți nu au prieteni și nu știu sã gestioneze prieteniile

– prieteni virtuali

– trãiesc în lume virtualã

– probleme legate de identitatea sexualã

– probleme legate de percepția corporalã și standard nerealist al felului în care trebuie sã arate

– probleme de atașament – nu știu sã lege și sã menținã relații

– izolare – își petrec tot timpul în casã la calculator

– fobie socialã
– cyber bullying

Am vorbit cu o prietenã care lucreazã exclusiv cu copii și am întrebat-o ce a observat ea la copii care vin la ea, la cei care sunt lãsați sã petreacã foarte mult timp în fața televizorului (calculator, tabletã, telefon)

Carmen Cãlin, Psiholog Clinician Copii :

– sunt mai agitați

– hiperactivitate

– capacitatea de concentrare a atenției redusã, ușor distrași de stimuli

– cei mici pânã în 6 ani au probleme cu atenția, se focuseazã greu, orice sunet îi distrage,

– pânã în 3 ani au întârzieri majore în limbaj (întârzieri foarte mari în limbaj, uneori ajunge sã se confunde cu autismul)

– întârziere în autonomie personalã – copilului i se dã totul fãrã sã facã efort (de exemplu: i se aduce mâncarea când se uita la TV)

– nu au inițiative

– nu știu sã se joace

– nu știu sã interacționeze cu alți copii

– nu știu ce sã facã cu jucãriile

– întârziere în limbajul expresiv

Când vorbesc cu pãrinții despre consumul de TV, calculator, internet, tabletã și telefon susțin cu tãrie ca acestea toate cumulate trebuie sã fie la copiii de peste 3 ani de maxim 2 ore pe zi. Deoarece, încã nu cunoaștem efectele pe termen lung ale unui consum mai mare, abia acum începem sã le vedem și sã le simțim.

Telefonul, de exemplu, este un instrument, îl folosim sã comunicam cu persoane aflate la mare distanțã, apoi sã folosim instrumentele atașate, gen e-mail, browser etc. și abia la final are rol de instrument de distracție: Facebook, YouTube etc.

Copii au nevoie în primul rând de iubire, de relația cu pãrintele, de educația provenitã din experiența voastrã.

Calculatorul și internetul NU sunt mama și tata, iar banii NU înlocuiesc dragostea!


Toleranța la frustrare și dezvoltarea emoțională a copilului

Draga mea prietenă mămică,

Sursa foto: http://www.jvrusso.com/?p=574

Cu toate ne dorim copii fericiți, sănătoși, puternici etc. Avem speranțe, vise și așteptări de la ei, ne ocupăm de sănătatea lor fizică, și așa ar trebui să facem și cu sănătatea lor emoțională. Știu că faci toate aceste eforturi pentru copilul tău, dar poate aceste câteva idei te vor ghida.

 

Expunerea la frustrare duce la o dezvoltare emoțională mai bună, mai sănătoasă a copilului.

Este normal să ne dorim să ne protejăm copiii de emoții neplăcute. Dar, prin limitarea expunerii la frustrarea adecvată vârstei, descurajăm dezvoltarea perseverenței, a încrederii în sine și a capacității de a face față evenimentelor inconfortabile.

 

Copiii cu toleranță mai mare la frustrare sunt mai fericiți și au mai mult succes. Ei înțeleg că lucrurile nu sunt întotdeauna ușoare și plăcute și reușesc să găsească mecanisme de a gestiona sănătos frustrarea și de a-i face față.

 

Cum construim toleranța la frustrare:


Empatia
în tot acest proces este esențială. Așa cum te vei raporta tu la frustrarea copilului așa se va raporta și el mai târziu la propria frustrare. Învață-l să fie empatic și bun cu el însuși.

 

Stai. Așteaptă. Observă. Nu sări să îl salvezi sau să îl ajuți imediat. Ai răbdare și încredere în copilul tău.

De exemplu: Încearcă să facă o activitate dar nu are răbdare, va cere să îi oferiți soluția, dar acest lucru îi face un mare deserviciu pe termen lung.

 

Încurajează exprimarea emoțiilor. Râsul și plânsul sunt normale. Într-adevăr este neplăcut să vedem copilul plângând, dar acest lucru ține mai mult de noi decât de el. Copilul are nevoie să fie însoțit, respectat și ascultat. Când încercăm cu orice preț să-l oprim din plâns este vorba despre capacitatea noastră de a face față la astfel de sentimente, nu de a copilului.

 

Ce putem face în exemplul de mai sus: „Observ că îți este greu… Vrei să faci acest joc mai repede? Plângi că este greu… Cred că vei reuși , mai încearcă… Sunt aici cu tine! Dacă vrei poți lua o pauză și să încerci mai târziu…”

Copiii trebuie să știe că emoțiile sănătoase sunt normale și acceptabile. Sentimentele nu sunt înfricoșătoare.

 

Lasă-l să experimenteze consecințele alegerilor sale.

De exemplu: aveți în familie , să zicem, o regulă: mâncați doar la masă. Dar copilul tău de 3 – 4 ani, dorește să mănânce oriunde în casă numai la masă nu. Ce poți face? În primul rând îl informezi: „La noi în casă se mănâncă doar la masă, dacă dorești să mănânci te rog să te așezi la masă.” Copilul începe să plângă, să țipe pentru că își dorește să mănânce fix pe canapeaua cea nouă. Practic are de ales între a mânca la masa sau a nu mânca deloc sau mai târziu.  Ce putem face? “Îți dorești să mănânci acolo, deși noi mâncăm la masă. Ești furios/supărat că nu îți permit să mergi acolo să mănânci. Te aștept/stau cu tine până ce te vei calma și putem merge să mâncăm” Și așa vei face, îl vei aștepta cu calm, poate îl mângâi dacă îți permite, până se va liniști și veți merge să mâncați.

Stabilește limite și ține-te de ele. Copiii au nevoie de NU . Limitele dau siguranță, creează repere. Nu, nu are nevoie de o jucărie când mergeți să cumpărați pâine. Nu, la încă un episod de desene animate. Nu, la încă o porție de ciocolată.
Copiii au nevoie de limite și au nevoie de noi, de părinți, să avem un control ferm asupra acestor limite. Este datoria lor să încerce să depășească aceste limite și este datoria noastră să le menținem, pentru siguranța lor fizică și emoțională.

 

Fii model. Tu cum reacționezi când ești frustrat? Pe mine are ocazia să mă vadă ori de câte ori sunt frustrată, uneori verbalizez : “off ce mă deranjează chestia asta că nu merge! Am să mai încerc” , sau “ Încerc mai târziu, acum nu mai am răbdare!”
Copii noștri sunt mereu pe fază, absorb toate informațiile din mediul lor. Ochișorii lor văd tot, urechilor captează tot. Știi despre ce vorbesc. Așa că arată-i cum gestionezi tu frustrarea.

 

Învață-l să se calmeze. Dacă ești supărată, furioasă, arată-i ce faci tu. Inspiră și numără până la 10. Sau respire adânc și expiră, de câteva ori. Sau ce alt exercițiu de calmare ai tu și funcționează pentru tine.

 

Lasă-l să aștepte. Nu trebuie să îi faci pe plac în secunda asta, fix în momentul în care cere ceva, lasă-l să aștepte.

“ – Vreau suc!”

“- Termin de spălat această farfurie și îți voi pune suc” Așa va învăța răbdarea și respectul pentru celălalt, dar și pentru sine.

 

Ajută-l să învețe sentimentele și să și le recunoască. Cel mai ușor facem acest lucru prin oglindire, îi verbalizezi ce simte. Faptul că poate vorbi despre ce simte îl ajută să recapete controlul asupra emoțiilor sale.

 

Ai încredere în capacitatea lui de a-și gestiona emoțiile și că poate face față. Acest lucru nu se confundă cu lăsatul să plângă singur să se “descarce” sau cu pusul etichetei că are “o criză”, ci îi facem cunoscută disponibilitatea noastră și faptul că suntem acolo, așteptam si că e normal să avem aceste sentimente când lucrurile nu se întâmplă fix așa cum vrem noi și când vrem noi.

 

Pe scurt:

Oglindește: Văd că ești frustrat/supărat/enervat. Jucăria nu funcționează bine.

Așteaptă: Lasă-l să spună ce are de spus sau să plângă cât are de plâns.

Soluții: dă-i timp înainte de a-i sări în ajutor. Ai nevoie de… pauză? … Să mai încerci o dată? … De ajutor? Ajutorul este ultima soluție oferită.