Don’t Break My Heart

„Dacă ai încerca să mă înțelegi
M-ai judeca sau m-ai blestema
Sau vei sta lângă mine
Precum fumul în jurul flăcării”
Don’t Break My Heart
Vaya Con Dios

După ce am ascultat prima oară acesta melodie, versurile ei au rămas cu mine, uneori m-au bântuit, iar alte ori mi-au oferit o alinare. Le simţeam aproape, ca şi cum ar fi vorbit despre ceva ce îmi era cunoscut. Tuturor ne este cunoscută iubirea, dorinţa de a fi înţeleşi, frica de a nu fi răniţi în relaţii… Dar azi pentru mine aceste versuri au mult mai multe semnificaţii, iar una din ele vine din perspectiva EFT,  Emotionally Focused Therapy, o terapie centrată pe emoţii, de fapt ştiinţa aplicată a iubirii: ataşamentul.

            Când Bowlby a scris despre teoria ataşamentului ar fi vrut să o numească teoria iubirii, dar o teorie a iubirii ar fi pierdut din ceea ce ar fi fost perceput ca valoare ştiinţifică.  Bowlby a studiat relaţiile copiilor cu părinţii şi astfel avem o teorie a stilurilor de ataşament: sigur, anxios, evitant, iar mai târziu cercetătorii au adăugat şi dezorganizat. El credea că ataşamentul este o caracteristică de-a lungul vieţii. Dar putem vorbi de ataşament în cuplu într-o cultură a individualităţii, independenţei şi autonomiei? Această perspectivă a relaţiilor de cuplu, care pune accent pe nevoia de apropiere, conexiune, ataşament, uneori ne poate face să ne simţim vulnerabili, iar vulnerabilitatea nu este o trăsătură necesară supravieţuirii în epoca modernă. Dar atunci când privim cu sinceritate în interior, indiferent cât de independenţi, puternici şi moderni am fi, nevoia de a fi alături de un partener (partener[) care este disponibil şi receptiv, unde există siguranţă şi acceptare, începe să sune foarte bine şi în acord cu propriile nevoi.

Indiferent cât de puternic şi independent eşti, cât de mult crezi că nu ai nevoie de o relaţie securizantă, că ceea ce te face fericit este cantitatea, că ceea ce ai nevoie ține doar de sex, de fapt totul este mult mai profund şi are legătură şi cu teoria ataşamentului.

Aceste versuri vorbesc despre nevoia de a fi înţeles şi acceptat, despre nevoia unei relaţii sigure, de a păstra conexiunea, despre nevoia unui ataşament sigur şi despre relaţiile nesigure din trecut, despre nevoia de a (re)asigura.

Versurile sunt despre frică, anxietatea provenite din nesiguranţa ataşamentului şi a relaţiei: vei rămâne sau vei pleca? atunci când îmi va fi greu mă voi putea baza pe tine? mă pot lăsa pe tine şi tu mă vei susţine?
„Supărarea și furia
Şi fricile care trăiesc în mine
De m-ai iubi
Le-ai iubi şi pe ele la fel”

Iubirea doare atunci când răspunsul primit este, sau este perceput ca fiind, negativ: ai plecat (m-ai abandonat) atunci când am avut nevoie de tine ( sau am dovezi că vei pleca sau îmi e teamă că vei pleca atunci când voi avea nevoie de tine), nu ai fost acolo atunci când aveam nevoie de tine.

Iubirea nu doare, trauma ataşată pierderii sau fricii de a pierde iubirea doare. Iar uneori rănile pot fi vindecate.