Arta psihoterapiei

Psihoterapia transcende ştiinţa; psihologia, psihiatria, filosofia, antropologia, sociologia sunt doar câteva din ştiinţele pe care se bazează ştiinţa psihoterapiei. Dar aşa cum au spus-o mulţi înaintea mea, psihoterapia este mai mult o artă decât o ştiinţă. 

Azi, încă o dată, am văzut câtă responsabilitate implică arta vindecării în orice proces terapeutic. Când o persoană intră în cabinet întinde în palmă esenţa a ceea ce este, în forma cea mai delicată şi mai vulnerabilă cu putinţă. Acolo, în intimitatea propriei fiinţe eşti primit pentru a-l susţine în procesul vindecării.

Este nevoie de mult, mult mai mult decât înmagazinarea de cunoştinţe din diverse studii, cărţi şi conferinţe. Eu cred că în actul terapeutic psihoterapeutul trebuie să fie în primul rând om. Căci din umanitatea lui, terapeutică, se va naşte din nou un om, care de această dată va învăţa să se iubească şi să se accepte aşa cum este. Dar aşa cum copiii nu pot creşte neoglindiţi în umanitatea ochilor părinţilor (sau a celor care îi cresc)  şi din terapie e greu să creşti când nu te vezi oglindit în umanitatea terapeutului tău.

Fiecare persoană este specială, unică, iar durerea, suferinţa, iau pentru fiecare forme şi intensităţi atât de diferite, încât nu pot fi tratate toate la fel, pe un singur model, un singur tipar, ci într-un mod adaptat şi adaptativ, care să aibă sens pentru fiecare persoană în parte, pentru a putea creşte, evolua, dezvolta.

Când aproape ţii în palmă sufletul unui om, îl tratezi în primul rând cu respect, compasiune, iubire şi abia la final cu metode, tehnici şi cunoştinţe.

Am scris aceste rânduri având în minte toate acele persoane vulnerabile care au fost rănite cu intenţie în timpul unui proces terapeutic. Pentru toate acele persoane pentru care profesionistul, care trebuia să îi ajute în procesul de vindecare a devenit un agresor, să ştie cum ar trebui să fie în cabinet un psihoterapeut profesionist.