Arta psihoterapiei

Psihoterapia transcende ştiinţa; psihologia, psihiatria, filosofia, antropologia, sociologia sunt doar câteva din ştiinţele pe care se bazează ştiinţa psihoterapiei. Dar aşa cum au spus-o mulţi înaintea mea, psihoterapia este mai mult o artă decât o ştiinţă. 

Azi, încă o dată, am văzut câtă responsabilitate implică arta vindecării în orice proces terapeutic. Când o persoană intră în cabinet întinde în palmă esenţa a ceea ce este, în forma cea mai delicată şi mai vulnerabilă cu putinţă. Acolo, în intimitatea propriei fiinţe eşti primit pentru a-l susţine în procesul vindecării.

Este nevoie de mult, mult mai mult decât înmagazinarea de cunoştinţe din diverse studii, cărţi şi conferinţe. Eu cred că în actul terapeutic psihoterapeutul trebuie să fie în primul rând om. Căci din umanitatea lui, terapeutică, se va naşte din nou un om, care de această dată va învăţa să se iubească şi să se accepte aşa cum este. Dar aşa cum copiii nu pot creşte neoglindiţi în umanitatea ochilor părinţilor (sau a celor care îi cresc)  şi din terapie e greu să creşti când nu te vezi oglindit în umanitatea terapeutului tău.

Fiecare persoană este specială, unică, iar durerea, suferinţa, iau pentru fiecare forme şi intensităţi atât de diferite, încât nu pot fi tratate toate la fel, pe un singur model, un singur tipar, ci într-un mod adaptat şi adaptativ, care să aibă sens pentru fiecare persoană în parte, pentru a putea creşte, evolua, dezvolta.

Când aproape ţii în palmă sufletul unui om, îl tratezi în primul rând cu respect, compasiune, iubire şi abia la final cu metode, tehnici şi cunoştinţe.

Am scris aceste rânduri având în minte toate acele persoane vulnerabile care au fost rănite cu intenţie în timpul unui proces terapeutic. Pentru toate acele persoane pentru care profesionistul, care trebuia să îi ajute în procesul de vindecare a devenit un agresor, să ştie cum ar trebui să fie în cabinet un psihoterapeut profesionist.

O poveste nespusă

„There is no greater agony than bearing an untold story inside you.”― Maya Angelou, I Know Why the Caged Bird Sings

Sau „Nu există agonie mai mare decât să porţi în tine o poveste nespusă”

Aceste cuvinte au rămas cu mine de mult timp, nimic nu descrie mai bine suferinţa şi drama unei persoane care îşi duce în tăcere suferinţa. Suferinţele acelea ce sunt uşor de trecut cu vederea sub imaginea aranjată a unei persoane plăcute şi politicoase. Durerea şi suferinţa sunt păstrate acolo unde nimeni nu ajunge. Nu… nu pentru că nu ar vrea… ci pentru că este prea mult pentru a fi spus într-o relaţie aparent prietenoasă sau în relaţii sociale fără nicio profunzime sau apropiere emoţională.

Nu toţi au norocul, binecuvântarea aş spune, de a fi în relaţii calde, hrănitoare, cu oameni cu disponibilitate emoţională şi capabili de reală susţinere şi ajutor la nevoie.

Sufletele a căror poveste rămâne nespusă încearcă… În fiecare zi încearcă, încearcă să mimeze fericirea sperând că astfel vor avea parte de ceea ce au alţii.

Cred că fiecare psihoterapeut este întrebat măcar o dată în viaţă: cum poţi să asculţi toată ziua atâtea probleme? Nu te încarcă?

Răspunsul meu este că:

Sunt onorată să fac parte din viaţă atât de multor oameni, care au ales să mă primească alături de ei, să îmi împărtăşească această poveste nespusă, durerea şi suferinţa, frica şi neputinţa, şi să îi pot însoţi o bucată de drum spre vindecare.

Atât de mulţi înaintea mea au încercat să găsească un răspuns la drama existenţei umane. Păşesc şi eu în urma lor, încercând să găsesc un răspuns. Cert este că până în acest moment nu este doar un răspuns, sunt mai multe: iubire, apropiere, mindfulness, bunătate, zen, credinţă, Dumnezeu… Fiecare a încercat să găsească acel ceva ce dă sens existenţei individului şi existenţei umanităţii, care se zbate zilnic în incertitudini şi frici, suferinţă şi absurd.

Dar în această încercare nu trebuie să fim singuri atunci când suntem dispuşi să ne lăsăm măştile sociale putem fi capabili de o conexiune reală, profundă şi autentică şi … poate mai găsim pe cineva la fel de dispus şi dornic pentru autenticitate.

Psih. Cristina Enescu

Supravietuițorii Holocaustului

Universitatea București, Facultatea de Filosofie

O perspectivă etică și antropologică asupra violenței. Holocaustul și terorismul.

Prof. Univ. Dr. Vasile MORAR

 

Supravietuițorii Holocaustului

 

România la 100 de ani de la Marea Unire mai are încă multe povești nespuse din trecutul tumultuos. Încă avem nevoie să ne înțelegem trecutul pentru a ne crea un alt viitor.

 

Vă invitam miercuri, 28 noiembrie, ora 16:00 la o întâlnire cu Supraviețuitorii Holocaustului:

 

Dr. LIVIU BERIȘ

Dr. IANCU TUCARMAN

Dl. MARTIN STERNIN

 

Această întâlnire este moderată de dl. Prof. Univ. Dr. Vasile MORAR și este deschisă tuturor persoanelor interesate de acest moment sumbru din istoria noastră.

 

Evenimentul va avea loc în Sala Constantin Noica a Facultății de Filosofie, locurile sunt limitate.

Dacă aveți întrebări pentru invitați sau aveți nevoie de mai multe informații, vă rugăm să ne contactați:

Psih. drd. Cristina Enescu – cristina-gabriela.matei@drd.unibuc.ro. Tel. 0724202472

Drd. Diana Vultur – diana-zemora.mirci@drd.unibuc.ro Tel. 0725045559

Supraviețuiitorii Holocaustului se întâlnesc cu studenții Facultății de Filosofie din București