Un Eu fericit

Un Eu fericit, are nevoie de un Noi suportiv.

Acest studiu al Universităţii Michigan este despre suportul familiei în dezvoltarea personală. Motivaţia, urmărirea obiectivelor, alegerea unei cariere de succes sunt strâns legate de percepţia suportului oferit de familie şi de prieteni.

"Crearea de legături sociale pozitive cu ceilalți ar trebui să pună oamenii într-o poziție bună de a primi sprijin social care să contribuie la creșterea personală, precum și să permită oamenilor să găsească un echilibru între două valori fundamentale: să se dezvolte și să se conecteze", a spus David S. Lee, Ohio State University.

Poate că nu avem nevoie de un studiu care să ne spună că relaţiile sociale pozitive sunt esenţiale pentru a ne asigura dezvoltarea personală  ci avem nevoie să acceptăm şi să începem să creăm astfel de relaţii.

Când începem să creăm relaţii pozitive cu cei din jur beneficiul este reciproc.

Citeam mai demult un studiu despre depresia persoanelor de vârsta a treia, nu îmi mai aduc aminte unde era, dar persoanele în vârstă, cu o reţea puternică de suport, angajate în relaţii sociale, cu prieteni şi activităţi zilnice, erau mai puţin depresive şi cu o speranţă de viaţă mai mare.

În Facultate, la lucrarea de licenţă realizată cu şi despre copii cu infecţie HIV, mi-a fost foarte clar cât de important este mediul familial şi cel social. Relaţiile suportive, relaţiile de prietenie şi de familie, sunt esenţiale în dezvoltarea noastră şi realizarea unui viitor de succes.

Ce putem face?

Încercăm să ne înconjurăm de persoane care ne susţin,  încercam să ne evaluăm relaţiile pe care le percepem ca fiind toxice şi să găsim soluţii pentru ele, ne lărgim grupul de prieteni sau ne creăm un grup de prieteni din care să ne luăm energia pozitivă de care avem nevoie.

În ceea ce îi priveşte pe copii, îi susţinem în proiectele lor, îi încurajăm, le oferim încredere în propriile forţe, consolare atunci când au nevoie şi speranţa de a merge mai departe, chiar şi atunci când este greu, le încurajăm relaţiile sociale şi prieteniile, îi învăţăm să caute sprijin şi să ceară ajutorul atunci când este nevoie.

heart