3 surse de reziliență

 

 

V-aţi întrebat vreodată, în momentele dificile ale vieţii, ce face totul să fie atât de greu? Sau, cum de unele persoane în situaţii similare se pare că se descurcă mai bine? De ce unele persoane care trec prin situaţii foarte stresante nu sunt afectate din punct de vedere psihologic?

Numim această capacitate de adaptare pozitivă la situaţii stresante sau dificile „reziliență”.

Acest termen a fost introdus în limbajul specialiştilor de Emmy Werner, psiholog american, al cărei studiu longitudinal pe întreaga populaţie de copii născută în 1955 în insula Kauai a durat 40 de ani.

Prin acest studiu a dorit să afle în ce fel afectează mediul familial dezvoltarea unui copil.  Mulţi dintre copiii urmăriţi de acest studiu provin din medii cu risc ridicat. Chiar şi aşa, un sfert din aceşti copii, chiar dacă au fost expuşi la evenimente traumatizante sau au avut o copilărie grea,  au devenit adulţi competenţi, descurcăreţi , încrezători, în ciuda problemelor şi dificultăţilor prin care au trecut.

Reziliența acestor copii avea factori comuni. În viaţa fiecărui copil s-a găsit un adult suportiv, chiar dacă acesta nu a fost părintele. Chiar şi în situaţiile în care copiii proveneau din familii abuzive, acolo unde există o relaţie de ataşament cu un adult, fie el profesor, mătuşă, bonă etc, a ajutat copiii să devină rezilienţi.  Alt factor protector în viaţa copiilor a fost apartenenţa la o comunitate, și un exemplu ar fi  biserica.

Acest lucru l-am constat şi eu în practică: persoanele reziliente provenite din familii abuzive, întotdeauna povestesc de o persoană dragă care, într-un fel sau altul, le-a susţinut în perioadele dificile.

Alice Miller vorbeşte în cărţile sale despre martorul conştient şi ea se referă la acea persoană, un adult, care este un fel de martor al suferinţei persoanei provenite din familia abuzivă.

Faptul că toată suferinţa nu trece neobservată, că există o persoană care înţelege şi încearcă atât cât poate să susţină şi să ajute, are un imens beneficiu. În astfel de cazuri oricare dintre noi poate deveni sau poate să fie această persoană în viaţa unui copil abuzat sau a unei persoane provenite din o astfel de familie.

Ce au mai observat psihologii care au cercetat reziliența este că structura de reziliență se construieşte atunci când există permanență , continuitate în aceste relaţii.

Sursele de reziliență vin din credinţele noastre, din modul în care ne-am dezvoltat încă din copilărie aceste credinţe despre noi.

Eu am…

Eu pot…

Eu ştiu…

Copiii care au internalizat aceste 3 credinţe despre sine  sunt rezilienţi.

Putem cultiva în copii noştri reziliența urmărind permanent ca ei să îşi dezvolte aceste credinţe despre sine şi având o relaţie de încredere în care copilul să se simtă în siguranţă.