Bun cu mine

Indiferent de vârsta sau sexul persoanei sau a motivului pentru care a început un proces terapeutic, invariabil în ședințele de psihoterapie apare ca obiectiv “creșterea stimei de sine”. Nu a fost persoană care să nu își dorească o stimă de sine crescută. Am abordat această situație în spiritul terapiei experențiale, prin tehnici și metode specifice, adică a urmat un process intens de analiză al acestui obiectiv. În acest context, cea mai mare eroare în sistemul personal al fiecărei persoane apare atunci când introduce noțiunea de a fi “bun cu sine”. Fiecare persoană reacționează diferit, unii cu furie, alții au o revelație, depinde de fiecare persoană în parte.

“Cum poți spune să fiu bun cu mine?! Dacă aș fi bun cu mine nu aș mai avea success! Trebuie să fiu rău cu mine! Trebuie să fiu dur dacă vreau să reușesc ceva în viață!”

A fi bună cu mine înseamnă pentru mine să accept că sunt om, că pot avea succes și că pot avea eșecuri. Înseamnă că atunci când am nevoie îmi pot arăta compasiune, pot fi înțelegătoare cu mine sau suținătoare în funcție de ce am nevoie.

Acest lucru înseamnă o voce internă care nu critică, care nu e dură și aspră, care nu pune standarde imposibile, de care nu ne putem bucura nici când le-am atins. Este o voce bună, plină de înțelegere și compasiune.

Această voce am început să o aud cu mult timp în urmă prin vocea foștilor mei terapeuți și formatori, apoi prin vocea mea în relație cu copilul meu și, abia apoi, s-a auzit clar ca fiind vocea mea interioară.

Ridicarea stimei de sine venită din impunere, din TREBUIE, este doar un alt mod de a ne autoagresa, un alt mod de a sta cu “biciul” pe noi înșine pentru a ne îmbunătății.

Putem fi cea mai bună versiune a noastră atunci când ne arătăm bunătate și compasiune, așa cum am fi avut nevoie copii fiind sau așa cum, în unele cazuri, copii fiind cineva ne-a arătat bunătate și compasiune .

Sunt foarte încântată și bucuroasă când vad în clienții mei efectele schimbării vocii interioare, când acea voce interioară devine bună și plină de compasiune , iar ei învață să fie buni cu ei înșiși. Așa ne manifestăm dragostea de sine, dar și pentru cei din jur.

Psihoterapeut Cristina Enescu

Psihoterapia experienţială

colaj
Însuşi numele acestei terapii ne de înţeles este vorba despre o psihoterapie care implică acţiune, mişcare, activitate, spre deosebire de psihoterapia tradiţională care se bazează pe vorbire.
  Psihoterapia experienţială înglobează mai multe psihoterapii pe care le-a transformat în metode şi tehnici pentru a încuraja clienţii identifice şi abordeze problemele ascunse sau subconştiente prin activităţi, cum ar fi jocuri de rol, imagini ghidate etc. şi împreună cu clientul analizează şi restructureazădeblochează şi activează resurse, ajută clientul şregăsească sensul şi propria valoare, vindece traume, integreze experienţe.
   Psihoterapia experienţială se adaptează la client, încercând prin orice metodă creativă ajute clientul aflat în dificulate se descoperă pe sine şi restructureze. Astfel de metode sunt: postură, ritm, mişcare şi dans, improvizaţie meloritmică şi sonoră a expresiei creatoare vizuale – plastică, grafică, modelaj, colaj; improvizaţia creatoare constructivă bazată pe valoarea proiectivă a elementelor naturale – scoici, pietre, cristale, lut, scoarţă de copac, frunze, ramuri, seminţe etc.; improvizaţie metaforică şi narativă (verbală) cu şi fără suport proiectiv – fractali, creaţie foto, expresie plastică, sonoră saucorporală, obiecte investite simbolic,etc.; scenariul şi jocul simbolic, construcţia de măşti şi lucrul terapeutic cu măşti şi marionete, etc.

Unul dintre multele avantaje ale terapiei experienţială este faptul experienţele şi activităţile care formează nucleul procesului oferă oportunităţi pentru terapeut pentru a observa clienţii în situaţii în care aceștia nu sunt axaţi pe terapia în sine
De exemplu, în cadrul unei şedinţe de psihoterapie prin improvizaţie creatoare (colaj, grafică etc) clientul va fi probabil axat pe completarea unei sarcini atribuite şi va fi mult mai probabil lase garda jos decât ar fi în timpul unei sesiuni de terapie individuală sau grup tradiţional .

Aşa
cum scrie şi pe sitetul Societăţii de Psihoterapie Experențială din România, această psihoterapie are “consonanțe şi interferenţe teoretice cu terapia analitică şi alte terapii psihodinamice, terapia gestalt, terapiile creative de grup, P.N.L., logoterapia, terapia transgeneratională şi psihogenealogică, unele abordări transpersonale şi meditative, alte terapii experiențiale (de ex. terapia narativă de familie, terapia focusată emoţional a lui Leslie Greenberg, psihodramă moreniană, psihoterapia contextual-modulară a lui Francis Macnab, terapia centrată pe trauma).”

Psihoterapia
experențială pentru mine a avut un rol deosebit, deoarece m-a ajută într-un mod delicat şi neinvaziv descopăr şi să dezvolt resurse care altfel ar fi trecut neobservate. Astfel, am experimentat de-a lungul timpului diferite tehnici şi metode care m-au ajutat atât la nivel personal cât şi în cabinet.
Această psihoterapie este utilă în cazurile în care persoanele au defense majoare, cărora le este foarte dificil vorbească, prin tehnicile creative mecanismele de apărare sunt folosite în favoarea clientului ajutându-l restructureze sau transforme experienţe de viaţă.
Deşi împrumută tehnici şi din psihanaliză, în general, în această metodă, specialiştii sunt mai axaţi pe acţiune şi uneorii clienţii simt nevoia vorbească mai mult. Un alt dezavantaj al metodei este uneori se confundă cu terapiile alternative. În general, mai ales la noi în ţară, psihoterapeuţii experențialişti au o abordare mai spirituală a vieţiisunt deschişi la nou şi la tot ce este spiritual. Prin urmare, sunt colegi care au o abordare mai creştin ortodoxă sau alţii mai mult în zona budistă, de exemplu, yoga, meditaţii etc. În fapt, acestea ţin de personalitatea psihoterapeutului şi de credinţele acestuia, dar este important ca un psihoterapeut fie cât mai deschis, aibă cunoştinţe despre valorile şi credinţele clientului, fără a le impune pe ale sale

Psihoterapeut Cristina Enescu

Metoda PEU – Psihoterapia Experienţială a Unificării

Psihoterapia experienţială a unificării P.E.U. este o metodă holistică, centrată pe analiza de simbol, dezvoltare personală şi autoschimbare prin intermediul exerciţiului provocator, improvizaţiei şi meditaţiei creatoare cu suport artterapeutic şi expresiv. Utilizează puterea transfiguratoare a metaforei şi a resemnificării experienţei trăite, reconectând Egoul cu Sinele şi stimulând procesele de unificare, integrare şi transgresare, interne şi externe.


Fiecare client este unic, prin urmare abordarea fiecarui caz este unica si folosim metoun cadru teoretic si metodologic vast, din toate formele de psihoterapie existente. terapia analitică şi alte terapii: psihodinamice, terapia gestalt, terapiile creative de grup, P.N.L., logoterapia, terapia transgeneraţională şi psihogenealogică, unele abordări transpersonale şi meditative, alte terapii experienţiale (de ex. terapia narativă de familie, terapia focusată emoţional a lui Leslie Greenberg, psihodrama moreniană, psihoterapia contextual-modulară a lui Francis Macnab, terapia centrată pe traumă).