Etica si Psihoterapia

Anul trecut (2018) la Conferinta Scolii Doctorale de Filosfie “TEME, TEHNICI ŞI MODELE DE FILOSOFARE ÎN ACTUALITATE” am ales sa vorbesc despre modul in care doua teme dragi mie se intrepatrund si se sustin reciproc: etica si psihoterapia.

Am sa redau aici putin din lucrarea prezentata atunci in care vorbesc despre psihologie, filosfie si etica in actul psihoterapeutic.

            Obiectul eticii este „cum trebuie sa traim”, iar psihologia pleaca de la premisa ca sunt nenumarate obstacole in psihism, de ordinul motivatiilor inconstiente, care ne fac sa traim altfel decat „cum trebuie sa traim” dupa cerintele unei morale universale.

            Actul terapeutic in perspectiva sa moderna poate fi definit ca fiind orice act benefic, cu rol perceput ca fiind vindecator sau catharsic. Acest act poate fi medical, artistic, prietenesc, consumatorist (terapie prin shopping, „comfort food” etc). Orice persoana sau act poate avea o componenta terapeutica. Astfel actul psihoterapeutic are o mare resursa de creatie si inspirtatie atat din zona stiintifica cat si din zona cotidiana.

            Psihoterapia are baze stiintifice, dar in fapt este o arta, Freud, Jung, Adler, Fromm etc am enumerat doar cativa din psihanalistii a caror contributie in psihoterapie a subliniat aceasta nuanta de arta a procesului terapeutic. Desi exista domenii si psihoterapii, exemplu CBT (Cognitive Behavioral Therapy), care doreste sa fie stiintifica si are un cadru strans, clar, cu etape concrete, alegerea si succesul acestor tehnci tin de experienta si maiestria terapeutului.

            In planul perceptie populare psihoterapia este un act asimilat celui medical si reprezinta o extensie a psihiatriei si psihologiei. Psihiatria si psihologia ofera cadrul structural stiintific, modalitatea de a cataloga, incadra si structura tulburarile psihice si suferintele umane. Tot aceste doua stiinte ofera si un model terapeutic, un ghid pornind de la boala, diagnostic spre actul de vindecare.

            In literatura de specialitate actuala fiecare autor ne ofera exemple de cazuri (vezi Susan Forward, Irvin Yalom  etc), dar din punctul meu de vedere litratura filosofica ne ofera cea mai mare paleta de cazuistica si analiza de care am putea avea nevoie. Problematicile existentiale ale fiecarui om: moarte, viata, iubire, suferinta, distrugere, trauma, societate etc care il aduc in terapie au fost amplu dezbatute si analizate in filosofie inca din cele mai vechi timpuri.

            In cabinet, este usor sa pierdem din vedere umanitatea si evolutia abordarii tuturor acestor problematici, si sa ne imaginam ca psihologia si psihatria reprezinta intregul raspuns in actul psihoterapeutic, dar toate aceste intrebari, suferinte si problematici au mai fost puse in diverse momente, de diversi oameni si in diverse contexte. Astfel experienta atator de multe perspective umane se transforma in intrumente de lucru terapeutice.

            Din punctul meu de vedere, actul psihoterapeutic transcede perspectiva psihiatrica si psihologica, intr-un act de pura intelegere umana din toate perspectivele sale.

            Unii psihanalisti si psihoterapeuti, au inteles ca nu este suficienta perspectiva psihologica/ psihiatrica, fara un cadru mai larg de intelegere a omului. Erich Fromm cste un bun exemplu de specialist care foloseste in actul terapeutic mai multe stiinte: psihologia, psihanaliza, sociologia si etica.

            Personal cred ca diagnosticul a devenit noua filosofie a suferintei umane. Diagnosticul pare ca explica, ofera un inteles al existentei umane, este facil, da senzatia aparenta de analiza, dar nu mai obliga spre introiectie.

            Poate de aceea opera lui Erich Fromm aduce atat de multa valoare actului terapeutic. In cursurile sale el il cita frecvent pe Terențiu „Sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin”[1] pentru a sublinia umanitatea si complexitatea din noi. Este o invitatia spre mai mult decat limitarea unui diagnostic. Iar in opera lui Erich Fromm, desi foloseste cadrul psihanalitic de referinta, el nu blocheaza actul de cunoastre si vindecare prin diagnostice. Acest mod de abordare apare in opera mai multor terapeuti de succes (succesul fiind cel dat de pacientii lor), care au ales sa pastreze psihiatria si psihologia ca pietre-bloc de temelie, de unde sa inceapa constructia in actul terapeutic individual folosind in fapt o abordare umanista filosofica. Tocmai acest lucru poate l-a facut pe Erich Fromm sa renunte la un capitol, in cartea sa „Avea sau a fi”, chiar inainte de a fi trimisa la tipar, capitolul „Pașii către a fi” ar fi reprezentat o directie limitativa, ne exploratoare. Desi in timpul vietii sale articole de genul „5 pasi spre fericire” nu reprezentau main-stream-ul, dorinta de a ajuta si de -a oferi instrumente a creat un astfel de articol, dar a recunoscut totusi in el potentialul neproductiv al lui.          

            In esenta sa psihoterapia si actul terapeutic este, sau ar trebui sa fie, forma practica a deontologie Kantiene: „Omul și în genere orice ființă rațională există ca scop în sine, nu numai ca mijloc”.


[1] Irvin Yalom– The Gift of Therapy: An Open Letter to a New Generation of Therapists and Their Patients, HarperCollins, 1993

Aristotel – Etica Nicomahica- Editura Antet Revolution 2003

Erich Fromm  A avea sau a fi?  Traducere din engleză de Octavian Cocoș  TREI 2013 

 

O poveste nespusă

„There is no greater agony than bearing an untold story inside you.”― Maya Angelou, I Know Why the Caged Bird Sings

Sau „Nu există agonie mai mare decât să porţi în tine o poveste nespusă”

Aceste cuvinte au rămas cu mine de mult timp, nimic nu descrie mai bine suferinţa şi drama unei persoane care îşi duce în tăcere suferinţa. Suferinţele acelea ce sunt uşor de trecut cu vederea sub imaginea aranjată a unei persoane plăcute şi politicoase. Durerea şi suferinţa sunt păstrate acolo unde nimeni nu ajunge. Nu… nu pentru că nu ar vrea… ci pentru că este prea mult pentru a fi spus într-o relaţie aparent prietenoasă sau în relaţii sociale fără nicio profunzime sau apropiere emoţională.

Nu toţi au norocul, binecuvântarea aş spune, de a fi în relaţii calde, hrănitoare, cu oameni cu disponibilitate emoţională şi capabili de reală susţinere şi ajutor la nevoie.

Sufletele a căror poveste rămâne nespusă încearcă… În fiecare zi încearcă, încearcă să mimeze fericirea sperând că astfel vor avea parte de ceea ce au alţii.

Cred că fiecare psihoterapeut este întrebat măcar o dată în viaţă: cum poţi să asculţi toată ziua atâtea probleme? Nu te încarcă?

Răspunsul meu este că:

Sunt onorată să fac parte din viaţă atât de multor oameni, care au ales să mă primească alături de ei, să îmi împărtăşească această poveste nespusă, durerea şi suferinţa, frica şi neputinţa, şi să îi pot însoţi o bucată de drum spre vindecare.

Atât de mulţi înaintea mea au încercat să găsească un răspuns la drama existenţei umane. Păşesc şi eu în urma lor, încercând să găsesc un răspuns. Cert este că până în acest moment nu este doar un răspuns, sunt mai multe: iubire, apropiere, mindfulness, bunătate, zen, credinţă, Dumnezeu… Fiecare a încercat să găsească acel ceva ce dă sens existenţei individului şi existenţei umanităţii, care se zbate zilnic în incertitudini şi frici, suferinţă şi absurd.

Dar în această încercare nu trebuie să fim singuri atunci când suntem dispuşi să ne lăsăm măştile sociale putem fi capabili de o conexiune reală, profundă şi autentică şi … poate mai găsim pe cineva la fel de dispus şi dornic pentru autenticitate.

Psih. Cristina Enescu

Despre cărţi şi femei într-o lume tulbure

Îmi doream să citesc ceva plăcut şi relaxant, orice care nu avea legătură cu domeniul meu de activitate şi care nu implica mare efort intelectual.  Într-un supermarket erau cărţi cu cinci lei, o bună ocazie pentru a-mi atinge obiectivul și mi-am cumpărat o carte. Aş putea face un efort să îmi amintesc de cine era scrisă sau ce titlu avea, dar chiar nu are importanţă.

Îmi place să citesc, este una din pasiunile mele şi citesc foarte repede. Această carte a fost extrem de uşor de citit şi mai relaxantă decât un serial tv.

În trecut am mai citit cărţi aşa, … lejere… îmi aduc acum aminte de Danielle Steele.

O prietenă( Salut!) s-a oferit să îmi furnizeze material relaxant: multe cărţi de acest gen şi un SF. Am început cu SF-ul şi am continuat cu celelalte.

Una după alta toate sunt la fel… sau cel puţin cele citite de mine.

Ea e o tânără femeie puternică, independentă şi cu personalitate, care nu are nevoie de nimeni (a se citi: niciun bărbat). El un tânăr frumos, deştept şi cu bani. Ea nu vrea, dar el insistă. Ea se descurcă, cu tot şi cu toate, dar el totuşi reuşeşte să o salveze de la ceva.

Am păşit în aceste romane, în fanteziile scrise de femei pentru femei, aceste fantezii romantice, în care ea este o versiune modernă a Cenuşăresei, iar el o versiune modernă a Prințului, frumos, bogat şi salvator.

Citindu-le (unele, din ce am înţeles, sunt bestselleruri bine cotate scrise de autoare bine cotate) am început să mă gândesc la ce aveau în comun aceste poveşti. Aceste femei, puternice, frumoase şi independente, toate aveau nevoie de o “salvare” din lumea lor. Genul acesta literar cu poveşti de iubire fiind foarte bine cumpărat mă gândesc la cititoare şi la nevoia lor. Nevoia lor de a fi salvate, de iubire, de siguranţă. 

Înapoi la realitate… Trăim în timpuri confuze, cu incertitudine la fiecare pas, în care legile se schimbă în fiecare zi, stresul vine din toate părţile, oamenii nu mai zâmbesc pe stradă pentru că mulţi pur şi simplu nu au de ce. Iar cei care au de ce zâmbi nu sunt singuri că ar trebui să o facă, timpuri în care furia clocoteşte mocnit în fiecare şi o revărsam în trafic sau între noi pentru cele mai mărunte lucruri cu putinţă, sau ieşim duminica în piaţă, în frig, să ne mai strigăm nemulţumirile.

Aşa că unele persoane se refugiază în citit poveşti frumoase, altele se refugiază în filme la televizor, unele persoane îşi vărsa năduful pe facebook, altele refuza să mai privească realitatea în față… Zi după zi ascult persoane din diverse medii şi de diverse vârste, cum încearcă să îşi găsească mecanisme de apărare şi mijloace de evadare dintr-o lume pe care o percep tot mai urâtă, mai nedreaptă şi mai agresivă. Parcă rupţi în două pe de-o parte de dorinţa de a trăi într-o lume civilizată, aşa cum şi-o imaginează fiecare, şi pe de altă parte de realitatea crudă a unui sistem nedrept şi abuziv.

Femeile citesc povești romantice cu Cenuşărese independente şi moderne… Bărbaţii încă nu ştiu ce citesc, ipoteza mea actuală este că citesc SF, dar am să aprofundez “cercetarea” . Nu iau în calcul cărţile de specialitate.

Voi ce mai citiți sau aţi mai citit în ultimul timp care să vă bucure?