Viața de Psihoterapeut în România

elefant.ro%20

Azi am avut o revelaţie și m-a luat un pic durerea de cap de la efort dar “am trecut peste” wink

Noi cei care activăm în această meserie suntem foarte delicaţi în a ne spune părerea despre ce se întâmplă în meseria noastră. Suntem atât de delicaţi încât nu vorbim nimic despre “culisele” meseriei noastre și a fost nevoie de un scandal monstru în Colegiu ca să ne punem în mişcare! Vom vedea care va fi deznodământul acestei poveşti…

Dar, haideţi să vorbim şi despre noi!

Formarea în psihoterapie e de lungă durată. În majoritatea şcolilor de psihoterapie, decente şi care se respectă, o formare durează câţiva ani și ai nevoie de o diplomă de licenţă în Psihologie, Psihiatrie sau Asistență Socială. Apoi ai nevoie de un loc de muncă sau o familie care te poate susţine financiar câţiva ani după aceea, până termini formarea. Formarea şi analiza personală. După facultate această formare mai durează câţiva ani, între 2 şi 6. Mai e nevoie şi de un master.

Căile Colegiului Psihologilor sunt complicate, misterioase şi întortocheate. Sunt multe comisii care îţi certifică dreptul de liberă practică, plus taxe, timbre etc.

Facultate, Master, Formare apoi constaţi că ai ajuns undeva pe la 28- 30 de ani şi cu foarte multe costuri. Dar nu e suficient, vin formările continue, workshopurile, conferinţele .

Sunt foarte, foarte puţini colegi care trăiesc exclusiv din activitatea de la cabinet, dar mulţi, “marea masă”, au un serviciu de zi şi al doilea job de seară la cabinet.

Până aici nimic deosebit, nimic de comentat. E foarte bine că trebuie să investim în educaţia şi specializarea noastră. Trebuie să fim permanent la curent cu noile informaţii, metode, tehnici, dar sunt câteva aspecte care trebuie discutate, care pentru mine sunt un mare mister şi poate scriind acest articol de blog mă voi lumina şi eu.

1. Consilierul de dezvoltare personală. OK, ce e asta?

Este un curs acreditat de ministerul muncii prin care o persoană obţine, citez: “ Vei dobândi cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice pentru a desfăşura şedinţe de consiliere atât individuale cât şi de grup, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru beneficiari persoane juridice, în cazul în care urmăreşti extinderea activităţii şi în mediul business.”

Serios? După un curs de weekend obţii abilitatea de a “desfăşura şedinţe de consiliere atât individuale cât şi de grup . Serios?!

Pot să spun că am participat şi eu la un curs de prim ajutor. Asta mă face medic? Dacă m-am uitat şi la filmuleţe pe YouTube se consideră că sunt specializată? Sau poate dacă mi-am desăvârşit studiile cu dr House?

2. Cursuri şi workshopuri de dezvoltare personală ţinute sau susţinute de persoane care nu au nicio legătură cu domeniul și despre care tu nu ştii nimic.

Citeam mai devreme prezentarea unui workshop de parenting: Frumoooaaasă prezentarea! Mi-a plăcut. Dar 30 de minute mai târziu, după ce am căutat internetul în lung şi-n lat, tot nu am găsit cine îl susţine sau informaţii despre organizator.

Mă întreb dacă genul acesta de evenimente n-ar trebui reglementate cumva.

3. Formări în noi metode terapeutice.

Sună bine! O nouă metodă care mă va ajuta în practică, sigur va fi de mare folos! Durata 2 ani. Cost, câteva mii de euro. Păi ce pot spune ? După o analiză temeinică asupra bugetului şi timpului investit, probabil că va trebui să spun „pas”! Sigur, mi-ar plăcea să învăţ prin “valsul petalelor de trandafiri” (glumă, da?) să îmi ajut clienţii dar… încă 2 ani și mii de euro?!

Toate aceste formari în diverse metode și tehnici chiar trebuie să fie pe perioade atât de lungi? 2 ani? 4 ani? Pentru unii această formare ar veni suplimentar la altă formare… Cine analizează dacă toate aceste formari necesită atât de mult timp?

4. Şi să nu uităm nebunia (oops wink) din ultimul timp cu Colegiul Psihologilor… 

Aici este foarte mult de comentat, dar momentan urmăresc comentariile celorlalţi.

Cam acestea sunt întrebările mele existenţiale.

 

 

Lasă un comentariu