Partea „pozitiva” a sentimentelor „negative”





De foarte mult timp circula aceasta expresie „ emotii/sentimente negative”. Startul pentru incadrarea emotiilor si sentimentelor in negative si pozitive a fost dat cu mult timp in urma. In 1937 Napoleon Hill in cartea „ Think and Grow Rich”   numea cele 7 sentimente negative care trebuie evitate pentru a avea succes in viata si cariera. Care sunt acest 7 sentimente negative in viziunea lui Napoleon Hill? Ar fi Furia, Frica, Gelozia, Lacomia, Ura, Razbunarea si Superstitia. Dar exista foarte multe carti pe aceasta tema.
Totusi aceasta expresie este atat de inradacinata incat doar la o simpla cautare pe internet apar peste 338.000 site-uri doar in limba romana. In foarte multe din aceste site-uri se vorbeste despre cat sunt de distructive aceste emotii negative si este imperativ necesar sa scapam de ele prin orice mijloc! Solutiile sunt multiple: meditatie, iertare (presupun ca acesta este o emotie pozitiva), tinute sub control, medicatie etc. Am cautat sa identific cat mai multe emotii negative in diverse articole si publicatii, am descoperit 27 astfel de sentimente care au  fost incadrate de diversi autori in randul sentimenteleor negative (vezi desenul), dar aceasta lista poate fi mult mai lunga (o simpla cautare pe internet va va pune la dispozitie o bibliografie bogata).
Fiind o lista atat de lunga, am sa ma opresc la 2-3 exemple:
Frica, „Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare” acest mecanism reprezinta unul din cele mai importante mecanisme de aparare. Frica in fata unui pericol este necesara si sanatoasa, protejeaza persoana de pericole, gaseste, identifica solutii. Absenta fricii in situatii periculoase poate pune viata in pericol.
Studiile facute pe persoane care sunt incapabile sa simta frica din cauza unor probleme neurologice au aratat ca aceste persoane sunt permanent in pericol. Frica este cea care activeaza mecanismele de aparare, fara aceste mecanisme de aparare persoana se afla intr-un pericol continuu. Cazul femeii de 44 de ani, care nu poate simti frica din cauza unei boli numite Urbach–Wiethe , un caz ”fericit” al unei femei care are indepartata orice forma a acestui sentiment negativ –frica  o face sa fie in pericol de moarte.
Lacomia din punctul meu de vedere , daca accept aceasta impartire intre pozitiv si negativ, ar trebui considerat prin excelenta un sentiment pozitiv. Lacomia este cea care a impins civilizatia umana catre culmile pe care se afla acum. Daca oamenii ar fi incapabili sa fie lacomi, sa isi doreasca tot mai mult si mai mult am mai avea noi in 2012 masini spre exemplu? Daca nu am fi avut aceasta lacomie pentru confort am fi putut trai foarte bine fara toata aparatura electrocasnica din fiecare casa. Nu am fi beneficiat de toate descoperirile stiintifice, nu s-ar mai fi construit locuinte, cladiri etc. Aceasta dorinta, lacomie, nevoie de mai mult este cea care impinge fiinta umana spre viitor.
Ura este asociata, echivalenta cu ostilitatea, antipatia, dusmania, aversiune etc toate aceste sentimente sunt considerate negative.  Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa transformam toate aceste sentimente in iubire, acceptare, simpatie. Sa privim cu iubire pe toti cei care ne fac rau, spre exemplu un accident de masina. Primim cu acceptare vestea ca soarta a luat de langa noi o persoana iubita. Aceasta acceptare universala si iubire in orice moment, este in realitate nerealista. Ca si frica ura/antipatia este un mecanism de aparare. Protejeaza persoana in contact cu sursa unui rau.  Acest tip de acceptare specific relgiei, in special cea ortodoxa „intoarce si celalalt obraz” , s-a dovedit a fi nefunctionala, pentru ca in intimitatea fiecarei persoane este dificil sa accepte complet orice. Reactiile de aversiune apar, si in functie de moment uneori ele sunt prielnice: pentru protectie de exemplu.
Orice sentiment dus la extrem devine ceva negativ. Chiar si iubirea are forme distructive. Chiar si acceptarea fara nicio critica a orice, poate avea repercursiuni negative. Starea de fericire permanenta este uneori tratat in spitale ca o faza maniacala a unei boli psihice.
Din punctul meu de vedere incadrarea in pozitiv si negativ, chiar daca multi autori considera ca nu este o impartire calitativa, a sentimentelor duce la ideea ca datoria umana este de a alerga doar dupa sentimente care sunt considerate pozitive si , asa cum sunt articole pe toate siteurile, trebuie depuse eforturi pentru inlaturarea oricarei urme de sentiemente negative. Sa ne traim viata fara mecanisme de aparare, intr-o iubire fara limite in care totul este permis pe principiul placerii. Cand aceste placeri, devin neplaceri pentru alte persoane acestea trebuie doar acceptate. Putem duce rationamentul la extrem: cu ce este mai prejos  fericirea sadicului, nevoia lui de placere (toate sentimente pozitive) de fericirea oricarei alte persoane, a victimei lui in speta?
In foarte multe articole de specialitate sau nu, aceste sentimente negative nici nu mai sunt enumerate. Se porneste de la premisa ca toti oamenii stiu foarte clar care sunt aceste negative si ca trebuie evitate.
Ma uit in jur si este o adevarata intrecere pentru suprimarea tuturor emotiile care ar putea fi considerate negative, ne prefacem ca nu le simtitim, mimam o fericire, sunt indesate adanc adanc in asa fel incat persoana sa nu mai ajunga la ele.
Ce mi se pare mai ingrijorator este faptul ca si copii sunt afectati de acest tip de mentalitate, expresii de genul „n-are de ce sa iti fie frica”, „nu fi trist”, „nu fi furios!”. Totusi daca exista o situatie in care sa iti fie frica e normal sa iti fie frica! Faptul ca de mici copii sunt invatati sa nu mai simta frica, furie, ura etc nu face altceva decat sa invete le ingroape foarte adanc, sa le ignore. Frecvent intalnesc in cabinet persoane care pur si simplu nu isi pot numi sentimenetele, nu pentru ca le lipseste educatia, ci pentru ca nu le pot identifica. .. 
Intr-un fel intrebarea mea este oare unde ne-am afla daca am reusi sa extirpam cu desavarsire orice forma de sentiment negativ? Raspunsul ma duce cu gandul la povestea „ Sarea in bucate”, presupun ca toti am manca doar miere si zahar…


Cum iti dai seama ca ai nevoie de psihoterapie?

De multe ori am vazut persoane confuze in ceea ce priveste nevoie de psihoterapie. Poate ca ar trebui reforumulata intrebarea din titlul articoului astfel: „ cum iti dai seama ca ai nevoie de ajutor de specialitate?”

Ai o problema careia incerci sa ii faci fata de ceva vreme, ai incercat sa ii faci fata singur(a, poate) ai vorbit cu prietenii, familia, cunostinte sau persoane care se afla in aceeasi situatie. Ai incercat sa vorbesti cu oricne care te poate asculta. Dar nimic nu functioneaza. Problema persista si indiferent de ce ai incercat sa faci nimic nu functioneaza. Cand esti deprimat(a), anxios (anxioasa), agitat, cand simti ca numai esti capabil sa iti duci la bun sfarsit responasabilitatiile si obligatiile. Cand ai ajuns in acest moment semnul este clar ca trebuie sa apelezi la serviciile profesioniste ale unui specialist.

Alege persoana care iti inspira incredere, care simti ca este potrivita pentru tine.

De multe ori aud exprimari de genul „ nu ma duc la terpaie, ca nu sunt nebun!” .  Nu, nu esti. Esti o persoana afla intr-un moment dificil, un moment in care nu e suficinet sa fi doar asculatat, in care simti ca e nevoie de mai mult.

Cel putin la noi in tara, cand o persoana trece printr-o perioada dificila, un stres, o problema careia nu ii mai poate face fata, ii este mai usor sa apeleze al un medic care sa il (o) indoape cu pastile. Dar pastilele nu reprezinta intotdeauna o solutie, medicatia acopera un simptom, il mascheaza, dar problema ramane. In timp poate chair sa duca la boala… dar despre acest subiect altadata.

Exista mai multe semnale de alarma care ar trebui sa iti dea de inteles ca ai nevoie de psihoterapie sau consiliere pe langa cele enumerate mai sus: probleme in cuplu, disfunctionalitati ale cuplului/familiei, dificultate de a intra in relatii, de a pastra relatii, abuzuri (droguri, alcool etc), singuratate, probleme sexuale, probleme medicale sau fizice inexplicabile (te accidentezi frecvent spre exemplu), dificultati de a pastra un loc de munca, de a gasi un loc de munca, simti ca nu ai un tel, un scop in viata, ai impresia ca faci tot timpul aceleasi greseli, ca totul se repeta, esti nefericit, nemultumiri legate de aspectul fizic (te simti slab, gras urat etc), ai suferit o pierdere (o persona draga, un job, o situatie) sau pur si simplu doresti sa schimbi ceva la tine, sa fi mai plin de viata, mai entuziast si lista poate continua.

Asa cum corpul tau merita atentie atunci cand sufera si psihicul tau, sufletul tau, merita atentie atunci cand sufera.

Despre politete

De multi ani exista o „moda” aceea de a ne plange de oamenii din jurul nostru, de nesimtirea celor din jur, de obraznicie, de proasta educatie, de mizerie etc. Dar toti acesti oameni de care ne plangem nu sunt „ altii” ,toti acei oameni de care ne plangem suntem noi.
Noi ne plangem de „nesimtirea din tara aceasta”, dar in tara aceasta locuiesc atat cei care se plang, dar si ceilalti.
De fiecare data cand merg la magazin sunt fascintata de cat de greu le este unor vanzatori sa spuna buna ziua, multumesc si la revedere, dar probabil ca si acel vanzator se plange de altcineva.
Aruncam vina pe Altii, Altii sunt cei care nu fac, care nu sunt politicosi.. iar daca ei nu sunt atunci noi de ce am fi? Dar asa gandesc si Altii…
Este usor sa aruncam responsabilitatea politetii pe cei din jur, fara a face nici cel mai mic efort de a indrepta aceasta situatie.
Locuim cu totii intrun spatiu comun, iar responsabilitatea pentru acest spatiu comun este al tuturor. Politetea este o datorie comuna, mediul este o responsabilitate comuna. Din punctul meu de vedere spatiul in care traim este o prelungire a propriei noastre locuinte, daca in locuinta noastra nu aruncam gunoaiele pe jos si pastram curatenia, vorbim politicos cu membrii familiei, aceasta atitudine trebuie sa se extinda asupra intregului mediu in care traim; cartier, oras, tara. Responsabilitatea este a fiecarei persoane in parte, este personala si directa.
Sunt convinsa ca fiecare are in jurul sau cel putin o persoana care nu mai suporta viata in Romania si care vrea sa plece din tara, unul din motive fiind si acesta: oamenii din jur, faptul ca sunt satui de „nesimtirea” celorlalti.
Intrebarea mea este care este aportul fiecaruia la spatiul nostru comun? Saluti de fiecare data cand intri intrun spatiu? Zambesti politicos persoanei de la ghiseu? Raspunzi amabil cand esti intrebat ceva?
Cred ca trebuie sa avem in vedere in fiecare moment ca atmosfera se creeaza de fiecare in parte, nu este ceva ce vine din afara, nu o face statul, nu o creeaza o institutie. Atmosfera este creata de oamenii care populeaza un anumit spatiu.
Iar pentru a realiza aceasta atmosfera este nevoie de implicarea fiecarei persoane in parte, sa renuntam la motto-ul „cu o floare nu se face primavara” ci sa incepem sa acceptam ca fiecare persoana conteaza, iar la un moment dat se va face si primavara.
De aceea cred cu tarie ca nu avem dreptul sa ne plangem de lipsa de bun simt si politete din jur daca nu facem absolut nimic ca le creeam, sa le intretinem si sa le propagam.