Etica si Psihoterapia

Anul trecut (2018) la Conferinta Scolii Doctorale de Filosfie “TEME, TEHNICI ŞI MODELE DE FILOSOFARE ÎN ACTUALITATE” am ales sa vorbesc despre modul in care doua teme dragi mie se intrepatrund si se sustin reciproc: etica si psihoterapia.

Am sa redau aici putin din lucrarea prezentata atunci in care vorbesc despre psihologie, filosfie si etica in actul psihoterapeutic.

            Obiectul eticii este „cum trebuie sa traim”, iar psihologia pleaca de la premisa ca sunt nenumarate obstacole in psihism, de ordinul motivatiilor inconstiente, care ne fac sa traim altfel decat „cum trebuie sa traim” dupa cerintele unei morale universale.

            Actul terapeutic in perspectiva sa moderna poate fi definit ca fiind orice act benefic, cu rol perceput ca fiind vindecator sau catharsic. Acest act poate fi medical, artistic, prietenesc, consumatorist (terapie prin shopping, „comfort food” etc). Orice persoana sau act poate avea o componenta terapeutica. Astfel actul psihoterapeutic are o mare resursa de creatie si inspirtatie atat din zona stiintifica cat si din zona cotidiana.

            Psihoterapia are baze stiintifice, dar in fapt este o arta, Freud, Jung, Adler, Fromm etc am enumerat doar cativa din psihanalistii a caror contributie in psihoterapie a subliniat aceasta nuanta de arta a procesului terapeutic. Desi exista domenii si psihoterapii, exemplu CBT (Cognitive Behavioral Therapy), care doreste sa fie stiintifica si are un cadru strans, clar, cu etape concrete, alegerea si succesul acestor tehnci tin de experienta si maiestria terapeutului.

            In planul perceptie populare psihoterapia este un act asimilat celui medical si reprezinta o extensie a psihiatriei si psihologiei. Psihiatria si psihologia ofera cadrul structural stiintific, modalitatea de a cataloga, incadra si structura tulburarile psihice si suferintele umane. Tot aceste doua stiinte ofera si un model terapeutic, un ghid pornind de la boala, diagnostic spre actul de vindecare.

            In literatura de specialitate actuala fiecare autor ne ofera exemple de cazuri (vezi Susan Forward, Irvin Yalom  etc), dar din punctul meu de vedere litratura filosofica ne ofera cea mai mare paleta de cazuistica si analiza de care am putea avea nevoie. Problematicile existentiale ale fiecarui om: moarte, viata, iubire, suferinta, distrugere, trauma, societate etc care il aduc in terapie au fost amplu dezbatute si analizate in filosofie inca din cele mai vechi timpuri.

            In cabinet, este usor sa pierdem din vedere umanitatea si evolutia abordarii tuturor acestor problematici, si sa ne imaginam ca psihologia si psihatria reprezinta intregul raspuns in actul psihoterapeutic, dar toate aceste intrebari, suferinte si problematici au mai fost puse in diverse momente, de diversi oameni si in diverse contexte. Astfel experienta atator de multe perspective umane se transforma in intrumente de lucru terapeutice.

            Din punctul meu de vedere, actul psihoterapeutic transcede perspectiva psihiatrica si psihologica, intr-un act de pura intelegere umana din toate perspectivele sale.

            Unii psihanalisti si psihoterapeuti, au inteles ca nu este suficienta perspectiva psihologica/ psihiatrica, fara un cadru mai larg de intelegere a omului. Erich Fromm cste un bun exemplu de specialist care foloseste in actul terapeutic mai multe stiinte: psihologia, psihanaliza, sociologia si etica.

            Personal cred ca diagnosticul a devenit noua filosofie a suferintei umane. Diagnosticul pare ca explica, ofera un inteles al existentei umane, este facil, da senzatia aparenta de analiza, dar nu mai obliga spre introiectie.

            Poate de aceea opera lui Erich Fromm aduce atat de multa valoare actului terapeutic. In cursurile sale el il cita frecvent pe Terențiu „Sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin”[1] pentru a sublinia umanitatea si complexitatea din noi. Este o invitatia spre mai mult decat limitarea unui diagnostic. Iar in opera lui Erich Fromm, desi foloseste cadrul psihanalitic de referinta, el nu blocheaza actul de cunoastre si vindecare prin diagnostice. Acest mod de abordare apare in opera mai multor terapeuti de succes (succesul fiind cel dat de pacientii lor), care au ales sa pastreze psihiatria si psihologia ca pietre-bloc de temelie, de unde sa inceapa constructia in actul terapeutic individual folosind in fapt o abordare umanista filosofica. Tocmai acest lucru poate l-a facut pe Erich Fromm sa renunte la un capitol, in cartea sa „Avea sau a fi”, chiar inainte de a fi trimisa la tipar, capitolul „Pașii către a fi” ar fi reprezentat o directie limitativa, ne exploratoare. Desi in timpul vietii sale articole de genul „5 pasi spre fericire” nu reprezentau main-stream-ul, dorinta de a ajuta si de -a oferi instrumente a creat un astfel de articol, dar a recunoscut totusi in el potentialul neproductiv al lui.          

            In esenta sa psihoterapia si actul terapeutic este, sau ar trebui sa fie, forma practica a deontologie Kantiene: „Omul și în genere orice ființă rațională există ca scop în sine, nu numai ca mijloc”.


[1] Irvin Yalom– The Gift of Therapy: An Open Letter to a New Generation of Therapists and Their Patients, HarperCollins, 1993

Aristotel – Etica Nicomahica- Editura Antet Revolution 2003

Erich Fromm  A avea sau a fi?  Traducere din engleză de Octavian Cocoș  TREI 2013 

 

Lasă un comentariu