Despre cărţi şi femei într-o lume tulbure

Îmi doream să citesc ceva plăcut şi relaxant, orice care nu avea legătură cu domeniul meu de activitate şi care nu implica mare efort intelectual.  Într-un supermarket erau cărţi cu cinci lei, o bună ocazie pentru a-mi atinge obiectivul și mi-am cumpărat o carte. Aş putea face un efort să îmi amintesc de cine era scrisă sau ce titlu avea, dar chiar nu are importanţă.

Îmi place să citesc, este una din pasiunile mele şi citesc foarte repede. Această carte a fost extrem de uşor de citit şi mai relaxantă decât un serial tv.

În trecut am mai citit cărţi aşa, … lejere… îmi aduc acum aminte de Danielle Steele.

O prietenă( Salut!) s-a oferit să îmi furnizeze material relaxant: multe cărţi de acest gen şi un SF. Am început cu SF-ul şi am continuat cu celelalte.

Una după alta toate sunt la fel… sau cel puţin cele citite de mine.

Ea e o tânără femeie puternică, independentă şi cu personalitate, care nu are nevoie de nimeni (a se citi: niciun bărbat). El un tânăr frumos, deştept şi cu bani. Ea nu vrea, dar el insistă. Ea se descurcă, cu tot şi cu toate, dar el totuşi reuşeşte să o salveze de la ceva.

Am păşit în aceste romane, în fanteziile scrise de femei pentru femei, aceste fantezii romantice, în care ea este o versiune modernă a Cenuşăresei, iar el o versiune modernă a Prințului, frumos, bogat şi salvator.

Citindu-le (unele, din ce am înţeles, sunt bestselleruri bine cotate scrise de autoare bine cotate) am început să mă gândesc la ce aveau în comun aceste poveşti. Aceste femei, puternice, frumoase şi independente, toate aveau nevoie de o “salvare” din lumea lor. Genul acesta literar cu poveşti de iubire fiind foarte bine cumpărat mă gândesc la cititoare şi la nevoia lor. Nevoia lor de a fi salvate, de iubire, de siguranţă.

Înapoi la realitate… Trăim în timpuri confuze, cu incertitudine la fiecare pas, în care legile se schimbă în fiecare zi, stresul vine din toate părţile, oamenii nu mai zâmbesc pe stradă pentru că mulţi pur şi simplu nu au de ce. Iar cei care au de ce zâmbi nu sunt singuri că ar trebui să o facă, timpuri în care furia clocoteşte mocnit în fiecare şi o revărsam în trafic sau între noi pentru cele mai mărunte lucruri cu putinţă, sau ieşim duminica în piaţă, în frig, să ne mai strigăm nemulţumirile.

Aşa că unele persoane se refugiază în citit poveşti frumoase, altele se refugiază în filme la televizor, unele persoane îşi vărsa năduful pe facebook, altele refuza să mai privească realitatea în față… Zi după zi ascult persoane din diverse medii şi de diverse vârste, cum încearcă să îşi găsească mecanisme de apărare şi mijloace de evadare dintr-o lume pe care o percep tot mai urâtă, mai nedreaptă şi mai agresivă. Parcă rupţi în două pe de-o parte de dorinţa de a trăi într-o lume civilizată, aşa cum şi-o imaginează fiecare, şi pe de altă parte de realitatea crudă a unui sistem nedrept şi abuziv.

Femeile citesc povești romantice cu Cenuşărese independente şi moderne… Bărbaţii încă nu ştiu ce citesc, ipoteza mea actuală este că citesc SF, dar am să aprofundez “cercetarea” . Nu iau în calcul cărţile de specialitate.

Voi ce mai citiți sau aţi mai citit în ultimul timp care să vă bucure?