Sa ne crestem copiii cu respect





Exista foarte multe carti, articole despre parenting, exista diferite teorii de parenting fiecare cu adeptii ei. Nu m-am identificat, de-a lungul timpului, cu nici una din teoriile de parenting la moda, ci am considerat ca pentru noi va fi educatia bunului simt. O data ce am devenit parinte, tot ceea ce citisem, invatasem, cunosteam despre meseria de parinte si despre educatia copilului au devenit chestiuni personale, pentru ca venise momentul sa practic ce predicam.

Relatia cu copilul, din punctul meu de vedere, trebuie bazata pe respect reciproc. Respect nevoile copilului meu, dar imi respect si propriile mele nevoi. In relatia parinte – copil este important sa fim noi insine, sa nu disimulam, deorece copilul va vedea in timp discrepantele, va sesiza dualitatea noastra si nu va mai sti la ce sa se raporteze.

Din literatura de specialitate cel mai mult mi-a placut punctul de vedere al Magdei Gerber, care sustine educatia cu respect.

Respectul in relatia cu copilul este mai mult decat formule de politete, adica nu se refera la: “te rog” si “multumesc”; inseamna acceptarea sentimentelor (orice fel de sentimente), comportament respectos fata de persoana copilului, inseamna asumarea de catre adult a refuzului, dar nu inseamna ca trebuie sa faci absolut tot ce vrea copilul, cand vrea copilul. Respectul vine la pachet cu limite de ambele parti, cu stabilirea unor limite clare pentru copil. Cand vorbim despre respect in relatia cu copilul, cu siguranta, vorbim si despre comunicare asertiva (voi detalia acest tip de comunicare intr-un articol viitor).

Imaginati-va urmatorul scenariu (pe care nu toti parintii trebuie sa si-l imagineze pentru ca il traiesc): sunteti cu un copil mic care incepe sa urle ca vrea ceva, face ceea ce unii numesc “crize” sau “tantrum”; oricum l-am numi, copilul urla, se tranteste pe jos, inevitabil apar privirile din jur, fie cele intelegatoare, fie cele dezaprobatoare. Simtiti presiunea exteriora, dar si interioara de a linisti acel copil, sa il faceti sa taca cat mai repede. Cum? Il distragem, il scoatem din acel context, ii spunem sa taca, il certam, ii facem promisiuni?

Imaginati-va scenariul doi: sunteti in magazin si tocmai ati vazut cel mai minunat aparat de facut bucle (sau orice alt obiect care va trebuie), ultima inovatie in domeniu, clar parul dvs. ar arata sublim... ajungeti acasa si ii spuneti sotului (ca doar nu va apucati sa va trantiti pe jos in magazin si sa cereti acel aparat). Cum va asteptati sa va raspunda sotul? Sa va distraga atentia catre alt obiect, sa va scoata din context, sa va spuna “taci, ai si asa ai prea multe!”, sa va certe, ca oricum cheltuiti prea mult, sa va faca promisiuni?

Sau va asteptati sa va spuna ceva de genul: “vad cat esti de suparata, stiu cat de mult ti-l doresti, te inteleg, dar acum nu e momentul”?

Pentru noi, adulti fiind, faptul ca ne dorim un obiect nu se transforma in drama, dar pentru un copil aceasta nevoie poate lua proportii dramatice. Ce putem face in acel moment? Vorbim copilului cu respect, ii recunoastem sentimentale “Iti doresti acel obiect, esti suparat pentru ca nu primesti acel lucru. Vad cat esti de suparat si inteleg. Acum nu iti pot oferi acel obiect, dar inteleg ca esti suparat”. Insotim copilul in emotie si in frustrare. Cat? Atata timp cat e nevoie.

Ce critica am primit de la parinti pentru aceasta abordare? “Cine are timp pentru asa ceva”, “nu am atata rabdare, energie sa fac asta de fiecare data”.

Ce invata din acest mod de adresare copilul? Invata ca sentimentele lui sunt vazute, intelese si acceptate, ca este bine sa isi exprime sentimentele si nevoile, invata limitele si sa negocieze cu frustrarea. Cu timpul, pe masura ce va creste, ii va fi usor sa identifice sentimente si emotii, atat la el cat si la cei din jur. Prin faptul ca abordam cu respect si intelegere trairile copilului, acesta se simte continut si, in timp, va putea auto-contine sentimentele indiferent cat de puternice ar fi ele.

Asa cum noi ne asteptam sa fim tratati cu respect si intelegere de catre cei din jur, aceeasi asteptare o au si copiii, indiferent de varsta. Faceti un exercitiu de imaginatie: fiind foarte suparati, cum v-ati simti daca cei din jur v-ar ignora, sau cand plangeti vi s-ar spune “taci!”? Aceasta frustrare este inca si mai greu de gestionat de catre un copil care inca nu are abilitatile lingvistice de a comunica ce simte, sau care inca nu a invatat sa comunice ce simte, si cu atat mai dureros este cand nu este lasat sa isi manifeste aceste emotii si sentimente.

Raportarea la un copil cu respect nu inseamna sa ii facem pe plac tot timpul ca sa nu ii ranim sentimentele!, inseamna sa avem incredere in copil ca poate face fata raspunsului nostru si propriilor emotii si sentimente provocate la frustrare.Asa cum scriam intr-un articol mai vechi, nu exista sentimente negative sau pozitive, exista doar sentimente, iar fiecare la randul lui este normal in functie de situatie. Gasiti articolul aici

Primul pas in a trata un copil cu respect este sa invatam sa ne respectam pe noi insine.

Cu respect,

Cristina Enescu

Mituri despre timpul petrecut cu copiii. Cat de mult timp trebuie sa petrecem impreuna cu copii nostri?


Articolul porneste de la un articol publicat in Washington Post referitor la cat de mult timp ar trebui sa petrecem impreuna cu copii nostri, in conditiile in care tot mai multi parinti sunt ingrijorati ca petrec prea mult timp la serviciu si prea putin timp in compania copiilor lor. Articolul este bazat pe mai multe studii care sustin teoria ca important este cum petrecem acest timp cu copiii, nu cat de mult timp petrecem cu copiii.

Autoarea materialului vorbeste despre 3 mituri legate de timpul petrecut cu copiii:

  1. Mamele care lucreaza nu petrec suficient de mult timp cu copiii lor
  2. Cu cat petreci mai mult timp cu copiii tai, cu atat mai bine
  3. Cei mai buni parinti au viata dominata de copii
       Ma bucur ca a existat o initiatativa de a studia aceste aspecte din viata parintilor si ca aceste studii incearca sa diminueze vinovatia parintilor, in special a mamelor, care cred ca nu petrec suficient timp cu copii.

Autorii studiilor sustin ca important este cum petrecem timpul cu copii nostri, nu cat de mult timp perecem cu ei. Astfel, faptul ca petrecem doua ore cu copilul uitandu-ne la televizor nu are nicio valoare, mai mult are chiar efecte negative asupra acestuia. Faptul ca mergem cu copilul in parc 3 ore in fiecare zi, dar petrecem acest timp la telefon vorbind cu altii sau jucandu-ne pe telefon, este timp petrecut in prezenta copilului, dar nu copilul.

Studiile facute de sociologi (pe populatia americana) au aratat ca in prezent  mamele care lucreaza petrec la fel de mult timp cu copiii lor pe cat petreceau prin anii ’70 mamele casnice. Cum s-a intamplat acest lucru? Se pare ca am renuntat la cateva aspecte „neesentiale” pentru noi cum ar fi somn, timp personal, ingrijire personala etc. Vinovatia ca nu petrecem suficient timp cu copii nostri ne-a facut sa renuntam la foarte multe lucruri, dar acest fapt nu s-a intamplat si cu tatii, care nu simt la fel de multa vinovatie sau presiune sociala.

Referitor la al doilea mit spulberat -“cu cat mai mult timp petreci cu copilul cu atat mai bine”-studiile nu au gasit nicio legatura intre cat de mult timp petreci cu copilul si dezvoltarea lui ulterioara, dar a gasit o corelatie intre cum petreci acest timp cu copilul si dezvoltarea acestuia. Totusi, studiul arata ca in cazul adolescentilor acest aspect este important.

Al treilea mit – “cei mai buni parinti au o viata dominata de copii“ a fost si el infirmat. Un studiu facut pe stilul parental gen elicopter (acei parinti care sunt permanent in preajma copilului, care ii supravegheaza fiecare miscare, fiecare gest, care comenteaza asupra fiecarui lucru facut de copil, care plutesc in jurul copilului ca un elicopter) arata ca acest stil parental are mai multe dezavantaje pentru copii, deoarece diminueaza capacitatea copilului de a rezolva singur problemele, si ii reduce independenta.

Societatea Americana de Pediatrie recomanda pentru copii si timp de joaca nestructurat, pentru a putea sa isi dezvolte imaginatia , abilitatile sociale, rezilienta.

Aceste studii asupra timpului petrecut cu copii demonstreaza ca este important cum petrecem acest timp cu copii, nu cat de mult timp petrecem cu ei, iar ceea ce afecteaza negativ un copil este stresul parintelui, vinovatia acestuia.

In dorinta noastra de a fi parinti cat mai buni, de a le oferi copiilor tot ce putem mai bun, de a le oferi o educatie, de a-i tine departe de boli si probleme, uitam un aspect esential: sa ne bucuram cand petrecem timp impreuna. Intr-adevar un copil are nevoie de educatie, dar are nevoie si de un parinte care se poate pune in patru labe pe jos cu el sa se joace. Bucuria de a inventa jocuri impreuna, de alerga alaturi de copil, din punctul meu de vedere este mult mai importanta decat orice status de facebook.

 
Cristina Enescu
Psihoterapeut

 

 

 

Studiul a fost publicat in Journal of Marriage and Family. Articolul il gasiti aici http://www.washingtonpost.com/local/making-time-for-kids-study-says-quality-trumps-quantity

Psihoterapia functioneaza. Creierul reactioneaza la psihoterapie spune un nou studiu.

Lucrand ca psihoterapeut frecvent sunt intrebata de prieteni, si nu numai, daca totusi psihoterapia functioneaza. Un nou studiu arata ca intr-adevar creierul reactioneaza la psihoterapie in cazul persoanelor diagnosticate cu depresie.
Studiul a fost facut pe 18 persoane care nu se aflau sub  tratament medicamentos. ”Creierul uman raspunde la depresie” sustin autorii studiului, creierul pacientilor cu depresie arata o activitate crescuta in sistemul limbic, in special in amigdala.
Folosind psihoterapia autorii studiului au vrut sa vada daca exista vreun efect asupra acestei hiperactivitati a sistemului limbic.
Parcipantii la studiu au fost re-examinati dupa 8 luni de la inceperea studiului si a tratamentului psihoterapeutic si s-a observat normalizarea schimbarilor din sistemul limbic, prin procesul psihoterapeutic individualizat pentru fiecare persoana.


Cristina Enescu
Psihoterapeut


Sursa: Alpen-Adria-Universität Klagenfurt, Graz, Wien